Scoțianul David Coulthard va profita de deplasarea în America de Nord, la Marele Premiu al Canadei, programat la Montreal, pe 8 iunie, pentru a vizita echipa pe care Red Bull o aliniază în Campionatul NASCAR. Pe 1 iunie, el va asista și la startul în cursa Best Buy 400 din Dover International Speedway. „Sunt interesat de sport, în general, însă rareori am avut ocazia să văd altceva decât Formula 1. Atunci când Red Bull mi-a cerut să particip la realizarea unui film promoțional axat pe echipa sa din NASCAR, am acceptat cu plăcere, considerând că aceasta este o bună ocazie de ce această serie are atâta succes în SUA”, a mărturisit Coulthard. Pe de altă parte, însă, unii consideră că pilotul britanic ar dori să-și facă o idee despre NASCAR, acesta putând fi o soluție pentru el în cazul în care contractul său în Formula 1 nu va fi prelungit.Â
Articol scris de Marian BURLACU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER